Oameni Sculptori Dorin Lupea

Dorin Lupea

Am văzut acum câţiva ani o expoziţie a sculptorului Dorin Lupea. Eram, cred, încă elev la Sava, cel mult în primii ani de facultate. Am ajuns în galeria în care erau expuse sculpturile (Galeriile Orizont, dacă îmi amintesc corect) pentru că dl. Dorin Lupea este tatăl unui bun prieten şi coleg de clasă din liceu. Am păşit în galerie pentru a face, în primul rând, un gest de curtoazie. În două minute, n-ai mai fi putut să mă scoţi afară. Expoziţia mă vrăjise cu totul. Sculpturi în bronz, de diferite dimensiuni, toate vorbind, după cum mi se părea, despre o lume decadentă şi pervertită, încremenită în clişee, despre gesturi nereuşite, zbateri patetice, proiecte eşuate.

Cu tot aerul acela decadent care mi s-a părut că lega sculpturile între ele, le-am simţit că sunt vii şi puternice. Decadenţa şi răutatea clipei prezente pot fi trăite cu voluptate, din cupa egoismului, a meschinăriei şi desfrâului, am înţeles atunci, se poate bea cu sete. Puteţi vedea câteva din sculpturile acelea aici.

Am plecat cu impresia că am văzut opera unui artist ajuns în floarea vârstei, la maturitatea calculată în termenii creaţiei. Peste ani, Sebastian Lupea, colegul meu de clasă, m-a sunat să-mi spună că tatăl său este în parcul IOR şi sculptează, alături de alţi sculptori români, câteva piese care vor fi expuse în parc. În piatră, de această dată. Aşa că am fugit să-l cunosc personal şi să filmez un interviu. Am întâlnit un bărbat cu conştiinţa rece a momentului istoric, nefavorabil artei - mai ales în partea aceasta de lume.

Dorin Lupea a expus în România, Franţa, Austria şi alte ţări europene. De câţiva ani, s-a retras la Sumerna, satul copilăriei, aproape de oraşul Victoria, la poalele Făgăraşului. Priveşte cu un zâmbet amar demonstraţia de opulenţă şi prost gust transmisă în direct la posturile de televiziune. Dar simte că momentul în care îi vine o idee, schiţează o sculptură nouă şi intră în febra creaţiei, momentul acela face în continuare toţi banii.